Warning: A non-numeric value encountered in /home3/rccese83/public_html/wp-content/themes/gonzo/single.php on line 52
Ziua Copilului sărbătorită în parcul Crângași
Primăria Sectorului 6, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Centrul Cultural European Sector 6 organizează în data de 1 iunie, un eveniment cu ocazia Zilei Copilului.
Cu mic, cu mare, cu bunicii sau cu părinții, peste 200 de prichindei sunt așteptați să ia parte la evenimentul care va avea loc în parcul Crângași începând cu ora 10.30.
Evenimentul va reuni copiii talentați care frecventează cursurile de karate și pe cele de dans desfășurate la Centrul pentru Recreere și Dezvotare Personală “Conacul Golescu Grant” și care vor face câteva demonstrații de măiestrie și talent. De asemenea, cei mici se vor putea înscrie la concursurile de canto, șah și creație mai ales pentru că premiile constau în cadouri surpriză pentru toți participanții.
Un argument în plus pentru a participa la sărbătoarea copiilor este marea tombolă la care se pot înscrie cei prezenți pentru a avea șansa de a câștiga un laptop, o tabletă sau chiar marele premiu – o excursie pentru două persoane în Bulgaria.
Pe scena amplasată în inima parcului Crângași vor urca nume sonore ale muzicii ușoare românești care de-a lungul timpului au sprijint aptitudinile extraordinare ale copiilor ce alcătuiesc Corul Nostalgia și au contribuit cu talentul lor la cele nouă albume la care cei mici au muncit din greu în ultimii șapte ani.
Printre artiștii care vor evolua pe scenă alături de copiii Corului Nostalgia se numără Mirabela Dauer, Nico, Elena Gheorghe și Raoul.
Trebuie să te autentifici pentru a publica un comentariu.