„TOAMNA CULTURALĂ” se aşterne în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6
Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, organizează evenimentul „Toamna Culturală” în Parcul Drumul Taberei, în perioada 09 – 20 septembrie 2015.
Pentru că toamna este asociată cu sfârşitul vacanţei de vară şi îndeamnă la melancolie, proiectul îşi propune să păstreze relaxarea din anotimpul călduros.
Astfel, la peluza din dreptul gradenelor din Parcul Drumul Taberei, va fi organizată o zonă de lectură unde vor fi amplasate piese de mobilier uşor, de exterior: fotolii-puf, paturi, balansoare, canapele din lemn şi burete, ghivece-bibliotecă. Organizatorii pun la dispoziţia cititorilor 300 de volume de care se pot bucura la faţa locului.
De asemenea, va exista şi un program artistic şi se vor desfăşura activităţi diverse destinate tuturor categoriilor de public.
„Toamna Culturală” se va desfăşura conform următorului grafic:
Miercuri, 09.09.2015:
16.00 – 21.00: Deschiderea evenimentului
Zonă de lectură, relaxare şi muzică ambientală
Joi, 10.09.2015:
16.00 – 21.00: Zonă de lectură, relaxare şi muzică ambientală
18.00 – 19.30: Ateliere de creație
18.00 – 19.30: Ateliere de creație
20.30 – 21.00: Proiecţie film documentar
Vineri, 11.09.2015:
16.00 – 21.00: Zonă de lectură, relaxare şi muzică ambientală;
18.00 – 19.30: Ateliere de creație
18.00 – 19.30: Ateliere de creație
19.30 – 20.30: Recital de pian
20.30 – 21.00: Proiecţie film documentar
Sâmbătă, 12.09.2015:
10.00 – 21.00: Zonă de lectură, relaxare şi muzică ambientală
17.00 – 18.30: Ateliere de creație
17.00 – 18.30: Ateliere de creație
19.00 – 20.00: Recital de muzică blues
20.10 – 21.00: Teatru de improvizație
Duminică, 13.09.2015:
10.00 – 21.00: Zonă de lectură, relaxare şi muzică ambientală
17.00 – 18.30: Ateliere de creație
17.00 – 18.30: Ateliere de creație
19.20 – 20.20: Recital de pian
20.30 – 21.00: Proiecţie film documentar
Luni, 14.09.2015 și Marţi, 15.09.2015,
16.00 – 21.00: Zonă de lectură, relaxare şi muzică ambientală
Miercuri, 16.09.2015
16.00 – 21.00: Zonă de lectură, relaxare şi muzică ambientală
20.30 – 21.00: Proiecţie film documentar
Joi, 17.09.2015:
16.00 – 21.00: Zonă de lectură, relaxare şi muzică ambientală
18.00 – 19.30: Ateliere de creație
18.00 – 19.30: Ateliere de creație
20.30 – 21.00: Proiecţie film documentar
Vineri, 18.09.2015:
16.00 – 21.00: Zonă de lectură, relaxare şi muzică ambientală
18.00 – 19.30: Ateliere de creație
18.00 – 19.30: Ateliere de creație
19.30 – 20.30: Recital de pian
20.30 – 21.00: Proiecţie film documentar
Sâmbătă, 19.09.2015:
10.00 – 21.00: Zonă de lectură, relaxare şi muzică ambientală
17.00 – 18.30: Ateliere de creație
17.00 – 18.30: Ateliere de creație
19.00 – 20.00: Recital de muzică blues
20.30 – 21.00: Teatru de improvizaţie
Duminică, 20.09.2015:
10.00 – 21.00: Zonă de lectură, relaxare şi muzică ambientală
17.00 – 18.30: Ateliere de creație
17.00 – 18.30: Ateliere de creație
19.20 – 20.20: Recital de pian
20.30 – 21.00: Proiecţie film documentar
„Toamna Culturală” este un eveniment dedicat tuturor locuitorilor Sectorului 6 şi nu numai, care doresc să refacă atmosfera călduroasă a căminului în natură. Nimic nu se compară cu lecturarea romanului preferat în aer liber.
Trebuie să te autentifici pentru a publica un comentariu.