banner-top1


Comunicate

Published on septembrie 2nd, 2016 | by ccesector6

0

Spectacol de excepţie, sâmbătă, în Sectorul 6: AERONAUTIC SHOW 2016 – Lacul Morii, Bucureşti

Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în parteneriat cu Asociaţia Aeronautică Română, invită bucureştenii sâmbătă, 3 septembrie 2016, începând cu orele 11:30, la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului “AeroNautic Show 2016 – Lacul Morii, Bucureşti”.
Programul de peste trei ore cuprinde evoluţii aeriene cu avioane de înaltă acrobaţie, elicoptere, lansări de paraşutişti, evoluţii nautice şi programe de exerciţii demonstrative realizate de: Forţele Aeriene Române, cu o aeronavă C-27-J Spartan şi un IAR 330 M, Brigada Specială de Intervenţie “Vlad Ţepes” a Jandarmeriei Române, SMURD, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Iacării Acrobaţi, Regional Air Service Tuzla, cluburi şi operatori privaţi din domeniu.
De asemenea, va participa multiplul campion mondial de acrobaţie aeriană Jurgis Kairys, atât cu o demonstraţie solo, cât şi alături de Iacării Acrobaţi.
Tot pe 3 septembrie, între orele 11:00 – 20:30, în Parcul Crângaşi, va fi deschisă expoziţia “AeroNautic EXPO”, locul unde spectatorii pot interacţiona cu personalul şi tehnica prezentate atât de Ministerul Apărării Naționale prin următoarele structuri: Statul Major al Forțelor Aeriene, Statul Major al Forțelor Terestre, Statul Major al Forțelor Navale, Comandamentul Logistic Întrunit, Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii, Academia Tehnică Militară, Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”, alte instituții și organizații reprezentative precum Brigada Specială de Intervenție “Vlad Țepeș“ a Jandarmerie, Inspectoratul General Pentru Situații De Urgență, SMURD, cât și ale asociațiilor: Suntem România, Redescoperă Istoria, Ursul Brun, Asociația Aeronautică Română, Agenția de Parașutism, Yacht Club Mircea.
De asemenea pe tot parcursul după amiezii în cadrul AeroNautic Expo vor avea loc exerciţii demonstrative precum: intervenţie EOD la un dispozitiv exploziv improvizat, detecţie explozivi cu ajutorul unui câine, prezentare armuri și tehnici de luptă medievală, prezentare tehnici de prim-ajutor şi de intervenţie în caz de urgenţă. Totodată vor fi puse în scenă spectacole de dansuri moderne, muzică şi dansuri tradiţionale greceşti, precum şi alte surprize.
INTRAREA la spectacolul aeronautic şi în zona expoziţiei este LIBERĂ. Publicul poate ajunge la eveniment utilizând următoarele mijloace de transport: tramvaiul 41, metroul – Staţia Crângaşi şi autobuzele 162, 163, 178.
Programul detaliat şi informaţii suplimentare pot fi regăsite în fişierul ataşat, pe pagina de facebook a evenimentului:https://www.facebook.com/aeronauticshowpage/ şi pe site-ul dedicat:www.aeronauticshow.ro.

 

Albume foto pentru cetățeni!

Pentru a veni în întâmpinarea dorințelor cetățenilor care și-au manifestat interesul pentru evenimentele organizate de Centrul Cultural European Sector 6, dar și pentru cei care vor să descarce pozele de la evenimentele la care au participat, punem la dispoziție două modalități de a intra în posesia fotografiilor.

 

FaceBook – AERONAUTIC SHOW 2016AlbumsAERONAUTIC SHOW 2016 – 03.09.2016 (volum 1)

AERONAUTIC SHOW 2016 -03.09.2016 (volum 2) – Lacul Morii, Parcul Crângași

 

GooglePhotos – AERONAUTIC SHOW 2016 – 03.09.2016 (volum 1) Lacul Morii

AERONAUTIC SHOW 2016 vol 2 – 3.09.2016

Vă așteptăm cu drag și la următoarele evenimente!

 


About the Author



Lasă un răspuns

Back to Top ↑