banner-top1



Warning: A non-numeric value encountered in /home3/rccese83/public_html/wp-content/themes/gonzo/single.php on line 52
Comunicate

Published on septembrie 21st, 2017 | by ccesector6

0

Parcul Drumul Taberei devine pentru trei zile PARCUL DE C’ARTE

Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, propune bucureștenilor o modalitate plăcută și, totodată, inedită de petrecere a timpului liber, în zilele care urmează: PARCUL DE C’ARTE.
Evenimentul va avea loc în Parcul Drumul Taberei, la peluza de lângă scenă, începând de mâine și până duminică și este parte a celui mai mare Festival multicultural în aer liber, STRADA DE C’ARTE, ediția a VI-a, organizat de Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”, în parteneriat cu Fundaţia Universitară ”Carol I”.
Toți participanții se vor bucura de zone de relaxare și lectură, ateliere de creație pentru copii, spectacole de teatru, recitale de poezie și jazz și proiecții de filme documentare. În plus, vor putea vizita târgul de carte în aer liber, care va reuni unele dintre cele mai importante edituri din România, fiecare având amenajat câte un stand. Pot fi regăsite aici toate genurile literare, de la beletristică şi literatură contemporană, până la cărţi de specialitate şi cărţi pentru copii.

Programul detaliat al evenimentului PARCUL DE C’ARTE este următorul:

Vineri, 22.09.2017
– 10.00 – 19.00: Zonă de relaxare și lectură
– 10.00 – 19.00: Expoziție de carte cu vânzare
– 17.00 – 18.00: Ateliere pentru copii – Evantaie din bețe de înghețată
– 18.00 – 19.00: Ateliere pentru copii – Portrete de bunici
– 18.00 – 19.00: Teatrul Masca – “PARIZIANCA” – Un spectacol de stradă, de tip paradă, în care actorii, îmbrăcați în marionete mari se plimbă, dansează vals, bat step și interacționează cu trecătorii.
– 19.00 – Proiecții de filme documentare:
1. “CERRADO” (ALÉM DA NÉVOA), durată – 25:02
2. “NANTUCKET” BY RIC BURNS, durată – 54:11
Sâmbătă, 23.09.2017
– 10.00 – 19.00: Zonă de relaxare și lectură
– 10.00 – 19.00: Expoziție de carte cu vânzare
– 17.00 – 18.00: Ateliere pentru copii – Pălărie de indian
– 18.00 – 19.00: Ateliere pentru copii – Ceasuri din materiale reciclate
– 18.00 – 20.00: Recital de poezie și jazz “Aer de București”, cu Ioana Crăciunescu, Dan Mircea Cipariu și Pedro Negrescu.
– 20.00 – Proiecții de filme documentare:
1. “MNLR 60” (MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE), durată – 30:00
2. “CHOPIN’S STORY” BY IAN GILLAN, durată – 41:49
Duminică, 24.09.2017
– 10.00 – 19.00: Zonă de relaxare și lectură
– 10.00 – 19.00: Expoziție de carte cu vânzare
– 17.00 – 18.00: Ateliere pentru copii – Costume populare din hârtie
– 18.00 – 19.00: Ateliere pentru copii – Marionete
– 19.00 – Proiecții de filme documentare:
1. “VIS VIVA” (BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ ,,CAROL I’’), durată – 48:00
2. “THE ROSSLYN ENIGMA”, durată – 21:07
Poliția Locală Sector 6 va acţiona pentru menţinerea ordinii publice la eveniment conform competențelor. Pentru asigurarea bunei desfășurări a acestuia, polițiștii locali vor lua măsuri specifice de siguranţă publică în zonele adiacente locului de desfăşurare a evenimentului faţă de persoanele care, prin comportament sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de ordine publică.

Albume foto pentru cetățeni!

Pentru a veni în întâmpinarea dorințelor cetățenilor care și-au manifestat interesul pentru evenimentele organizate de Centrul Cultural European Sector 6, dar și pentru cei care vor să descarce pozele de la evenimentele la care au participat, punem la dispoziție două modalități de a intra în posesia fotografiilor.

FaceBook – PARCUL DE C’ARTE – 22, 23, 24 septembrie 2017

GooglePhotos  – PARCUL DE C’ARTE – 22, 23, 24 septembrie 2017

Vă așteptăm cu drag și la următoarele evenimente!


About the Author



Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to Top ↑