Warning: A non-numeric value encountered in /home3/rccese83/public_html/wp-content/themes/gonzo/single.php on line 52
“DokStation Music Documentary Film Festival” aduce trupa The Rolling Stones în Parcul Drumul Taberei prin intermediul filmului “Olé Olé Olé”
Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural Sector 6, sprijină desfășurarea celei de-a doua ediții a proiectului cultural “DokStation Music Documentary Film Festival” (14 – 17 septembrie 2017), singurul festival de documentare din țară, cu un program de proiecții filme, concerte, masterclass-uri, performance-uri, DJ set-uri și ateliere pentru copii și tineri în mai multe locații din București.
Ca parte componentă a evenimentului, vineri, 15 septembrie 2017, începând cu orele 21.00, în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6, va avea loc proiecția, în premieră în România, a filmului “The Rolling Stones Olé Olé Olé: A Trip Across Latin America” (2016).
Pelicula este un documentar care urmărește turneul trupei The Rolling Stones de la începutul anului 2016 prin zece orașe latino-americane, în timp ce formația încearcă să susțină un concert în aer liber în Havana, Cuba. Filmul combină imagini electrizante ale performanțelor live cu o incursiune intimă în lumea “The Rolling Stones”.
Mai mult decât atât, documentarul este un road movie care sărbătorește puterea revoluționară a rock’n’roll-ului și care, dincolo de o cronică a unui turneu, explorează și cultura locală, dar, mai ales, legăturile dintre latino-americani și trupa The Rolling Stones.
Înaintea proiecției, de la orele 20.00, trupa Moonlight Breakfast va susține un concert acustic în stilul caracteristic, un mix între Electro, Beat, Nu-jazz și Swing. Sound-ul lor aparte a reușit să atragă atenția unui public divers și să-i propulseze pe scena muzicală internațională. Trupa este compusă din Bazooka (producător, tobe, clarinet, keys, sampler), Aditza (chitară, keys, sampler) și Christie (voce, sampler).
Intrarea la evenimentele de vineri, 15.09.2017, din Parcul Drumul este liberă!
Programul complet al evenimentului “DokStation Music Documentary Film Festival” poate fi accesat la adresa http://dokstation.ro/
Albume foto pentru cetățeni!
Pentru a veni în întâmpinarea dorințelor cetățenilor care și-au manifestat interesul pentru evenimentele organizate de Centrul Cultural European Sector 6, dar și pentru cei care vor să descarce pozele de la evenimentele la care au participat, punem la dispoziție două modalități de a intra în posesia fotografiilor.
FaceBook – DokStation – Music Documentary Film Festival – 15.09.2017
GooglePhotos – DokStation – Music Documentary Film Festival – 15.09.2017
Vă așteptăm cu drag și la următoarele evenimente!
Trebuie să te autentifici pentru a publica un comentariu.