banner-top1



Warning: A non-numeric value encountered in /home3/rccese83/public_html/wp-content/themes/gonzo/single.php on line 52
Centrul Cultural

Published on mai 25th, 2015 | by

0

Concert de muzică corală românească la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti ( Conservator, Sala George Enescu)

Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6 şi Asociaţia Corală Symbol oferă iubitorilor de muzică corală două concerte la Universitatea de Muzică din Bucureşti.

Corul Symbol are un repertoriu variat, cuprinzând lucrări de folclor, muzică bizantină, creaţii corale ale compozitorilor români şi străini, dar şi muzică clasică românească şi universală, colinde etc.

Obiectivele corului sunt de a populariza, cu predilecţie, creaţia naţională, laică şi religioasă, precum şi de a contribui la înălţarea spirituală a comunităţii şi la retuşarea imaginii despre copiii României.

Corul Symbol a cântat pe scenele Sălii Palatului, Ateneului Român, Radiodifuziunii Române, Operei Naţionale, Universităţii Naţionale de Muzică, Palatului Parlamentului, Palatului Cotroceni, Băncii Naţionale a României, Băncii Comerciale Române, Uniunii Compozitorilor, în diferite universităţi, precum şi în numeroase biserici şi catedrale din Capitală şi din ţară. Se cuvine a evidenţia faptul că Filarmonica George Enescu include în fiecare stagiune a sa două concerte ale Corului Symbol.

Statornic angajaţi în misiunea de impunere a valorilor cultural–artistice româneşti,  Corul Symbol propune pentru primul concert din această seară, 25 mai, începând cu orele 20.00, un repertoriu vast prin care să demonstreze convingător valoarea creaţiei româneşti.

Astfel, toţi cei prezenţi la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, vor putea asculta:

  • Tatăl nostru Constantin Arvinte
  • Dă-ne, Doamne soarele Olguţa Lupu
  • Imnul Heruvimilor Constantin Drăguşin
  • Litanie Ştefan Andronic
  • Despre pace Irina Odăgescu
  • Albinuţa Eugen Mamot
  • Colo-n vale Constantin Arvinte
  • Mioriţa Petre Ştefănescu
  • Câţi ca voi Elena Mândru
  • Strigături Petru Stoianov
  • Cântecul soarelui Eugen Mamot
  • Zăpada Andrei Petrache
  • Clopote astrale Teodor Zgureanu
  • Joc din Oaş Mihai Moldovan
  • Cântând plaiul Mioriţei Irina Odăgescu
  • Rapsodia I George Enescu – Constantin Drăguşin

Următorul concert susţinut de către Corul Symbol este luni, 01.06.2015.

Tags: , , , , , ,


About the Author



Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to Top ↑