Warning: A non-numeric value encountered in /home3/rccese83/public_html/wp-content/themes/gonzo/single.php on line 52
Au fost premiaţi câştigătorii proiectului “Îmbrăţişează cultura oraşului tău!”
Asociaţia Studenţilor din Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti – ASPOLI, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6 şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, a derulat în perioada iunie 2016 – iunie 2017 proiectul “Îmbrăţişează cultura oraşului tău!”, o iniţiativă care şi-a propus să stimuleze interesul elevilor din clasele IX–XII asupra obiectivelor de interes cultural din Sectorul 6.
În data de 30 iunie 2017 a avut loc conferinţa de finalizare a proiectului. În cadrul aceluiaşi eveniment s-a desfăşurat şi festivitatea de premiere a celor trei câştigători ai Concursului de clipuri video.
Pe lângă cei trei elevi câştigători înscrişi la instituţiile liceale din Sectorul 6, la conferinţă au mai participat reprezentantul organizatorului, echipa de implementare a proiectului, reprezentantul din partea voluntarilor ASPOLI care s-au implicat în derularea activităţilor proiectului, precum şi alte persoane interesate.
În prima parte a conferinţei au fost prezentate, pe scurt, atât informaţii generale despre toate părţile implicate, cât şi despre proiect.
Totodată, au fost precizate şi rezultatele obţinute în urma implementării activităţilor din cadrul proiectului, dar şi concluzii generate de experienţa obţinută de către toate persoanele implicate în procesul de implementare a proiectului.
Cea de-a doua parte a conferinţei a constat în vizionarea clipurilor video câştigătoare şi, ulterior, în premierea elevilor ocupanţi ai locurilor I, II şi III la concursul organizat în cadrul proiectului.
Pentru detalii despre proiectul “Îmbrăţişează cultura oraşului tău!”, vă invităm să accesaţi site-ul oficial al acestuia http://imbratiseazacultura.ro/, precum şi pagina de Facebook https://www.facebook.com/imbratiseazacultura.ro/.
Trebuie să te autentifici pentru a publica un comentariu.