Warning: A non-numeric value encountered in /home3/rccese83/public_html/wp-content/themes/gonzo/single.php on line 52
“American Brass” pe scena CinemaPRO
Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, continuă în luna august seria evenimentelor culturale cu un nou concert din cadrul stagiunii “SalutCULTURA!”. De această dată, concertul va fi unul special, susținut alături de studenții înscriși la prima ediție a Masterclassului de trombon și trompetă Fessler/Ganicenco ce a avut loc la București între 16 și 21 august, dar și de două nume importante de suflători de renume internațional.
Pe 19 august 2019, de la orele 19:00, la CinemaPRO, Orchestra Simfonică București, Bucharest Music Institute și studenții Masterclass-ului de trombon și trompetă Fessler/Ganicenco vă invită la concertul “American Brass”!
Orchestra Simfonică București și Dirijorul Travis Jurgens (SUA), au pregătit pentru public o seară susținută de artiști americani, alături de trombonistul principal al Orchestrei Simfonice din Cincinatti și a Cincinatti Pops, Cristian Ganicenco și Elisabeth Fessler, solista ansamblului Brass Harmony și profesor la Trossingen.
În program:
– Mozart ”Flautul Fermecat”,
– Beethoven „Uvertura Leonora 3”,
– Mendelssohn ”Uvertura Hebridele”,
– Brahms ”Uvertura Tragică”,
– Carl Maria von Weber ”Uvertura Der Freischutz”,
– Stravinsky ”Povestea Soldatului”,
– Bartok ”Concertul pentru corzi, celestă și percuție”,
– Verdi ”Uvertura La forza del destino”,
– Pablo de Sarasate ”Gipsy Airs”,
– Tchaikovski ”Simfonia nr. 5”.
Elisabeth Fessler a absolvit Staatliche Hochschule für Musik Trossingen cu diplomă în Trumpet Performance, unde a studiat cu Professor Wolfgang Guggenberger, și Baroque Trumpet cu Professor Patrick Henrichs. Artista a studiat și cu trompetiști renumiți, cum ar fi, Reinhold Friedrich, Gábor Tarkövi, Kristian Steenstrup, Klaus Schuhwerke și Frits Damrow.
Cristian Ganicenco a absolvit Academia Națională de Muzică în București, dar și Carnegie Mellon University, și Rutgers University în SUA. S-a specializat alături de Byron McCulloh, bass trombonist cu Pittsburgh Symphony, și cu Joseph Alessi, principal trombone la New York Philharmonic. Cristian Ganicenco își continuă cariera de solo trombon la prestigioasa Cincinnati Symphony Orchestra.
Centrul Cultural European Sector 6 pune la dispoziția locuitorilor Sectorului 6 invitații pentru fiecare reprezentație din cadrul Stagiunii SalutCULTURA!. Cetățenii din Sectorul 6 care doresc să participe la eveniment pot solicita invitații pentru 2 persoane, în limita locurilor disponibile. Acestea se pot ridica de la sediul Centrului Cultural European Sector 6 în urma unei programări la numărul de telefon 021 433.00.68.

Trebuie să te autentifici pentru a publica un comentariu.