Tot pe data de 15 septembrie, între orele 10.00 – 19.00 în Parcul Crângași, va avea loc AeroNautic Expo, locul unde spectatorii pot interacţiona cu personalul şi tehnica prezentate de:
– Ministerul Apărării Naționale cu următoarele structuri:
– Statul Major al Forţelor Aeriene,
– Detașamentul De Căutare Salvare În Luptă,
– Statul Major al Forţelor Navale,
– Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii,
– Muzeul Comunicațiilor și Informaticii,
– Direcția Generală Management Resurse Umane,
– Direcția Personal și Mobilizare,
– Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”,
– Academia Tehnică Militară “Ferdinand I”,
– Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I”.
– Brigada Specială de Intervenție “Vlad Țepeș” a Jandarmeriei,
– Inspectoratul pentru Situații de Urgență,
– SMURD,
– Asociația Aeronautică Română,
– ROMAERO,
– Colegiul Tehnic de Aeronautică “Henri Coandă“,
– Liga Maiștrilor Militari de Marină,
– Search And Rescue Unitatea Zonală Muntenia,
– Aociația Militarilor Veterani – AMVVD,
– Suntem România,
– ARPIA,
– Becker Aviation,
– Cercetașii României și alte cluburi de profil din domeniile aerian și nautic.
În zona destinată expoziției statice copiii și nu numai, pot interacționa cu piloții, marinarii și personalul militar, pot vedea ce înseamnă cariera militară și de asemenea pot participa la diverse ateliere recreaționale și educative.
De asemenea pe tot parcursul după amiezii în cadrul AeroNautic Expo vor avea loc exerciţii demonstrative precum o prezentare ale tehnicilor de prim-ajutor şi de intervenţie în caz de urgenţă și totodată vor fi puse în scenă spectacole de dansuri moderne, muzică şi dansuri tradiţionale macedonene și grecești, și multe alte surprize.
Polițiștii locali vor acționa în zonele adiacente locurilor de desfăşurare a evenimentului faţă de persoanele care, prin comportament sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de ordine publică.
Poliția Locală Sector 6 recomandă participanţilor:
– adoptarea unui comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială;
– respectarea indicaţiilor forţelor de ordine şi evitarea implicării în conflicte de orice natură;
– acordarea unei atenţii deosebite bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, telefoane mobile).
Atât intrarea la spectacolul aeronautic, cât și în zona expoziției este LIBERĂ.
Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun. Publicul poate ajunge la eveniment utilizând următoarele mijloace de transport: tramvaiul 41, metrou Staţia Crângaşi și autobuze 162, 163, 178.
Trebuie să te autentifici pentru a publica un comentariu.